19 august 2013

Intamplator, asa.


L-am vazut pe strada, la Romana. Intamplator, asa. Tocmai terminasem o conversatie la telefon, aiurita, de caldura si decizia traselui. L-am vazut o secunda, credeam ca e sentimentul care ma aprinde des, de aceea abia dupa ce mi-am mai cautat ceva in geanta am ridicat privirea din nou.


Erau doua persoane, nu se tineau de mana, el avea laptopul pe umar. M-a vazut, mi-a zambit, mi-a facut cu mana. Am vrut sa zic buna si multe altele. Am crezut ca am zis “Buna!”, dar stiti ce? Am trecut cu privirea atintita, nevenindu-mi sa cred ca ma intalnesc cu un om pe care mi-am dorit atat de mult sa-l vad! Si atat. Nu am zis nimic, nu stiu nici macar daca am schitat un zambet, doar am deschis ochii largi.   

19 iulie 2013

Povesti in drum spre casa – doamna anilor ‘80

Sa fi fost juma de ora peste ora 5, dup-amiaza, cand pe acelasi traseu de metrou de zi cu zi, spre universitate, aud soneria unui telefon. Eram fara casti in urechi si doar ce asteptam sa ajung mai repede acasa. Se auzea din spate, unde se afla o doamna subtirica, inalta, imbracata intr-o rochie clasica, anii ’80, crem, cu putin peste genunchi si prinsa la brau cu un cordon firav, care-i marca frumos talia. Avea mana ocupata cu un buchet de flori, iar cand i-a sunat telefonul, si-a lasat repede ochelarii de pe nas – erau legati cu o banda de barele laterale ale ramei si acum ii atarnau la gat ca un colier XXL, ca pe vremuri – si a inceput sa caute repede, dar precis in geanta. Gaseste telefonul, raspunde si se aude pana la mine un strigat copilaresc si plin de veselie, si, mi-am dat seama ulterior, ca era un ”La multi ani!”. Ahaaa!, mi-am zis, de aceea are florile in mana. Cat sa fi facut?  

10 iunie 2013

Franturi v4.0


Cine mai stie de cate ori de cate ori am sters? De cate ori m-am apucat sa scriu, ca apoi sa ma razgandesc?

Nu mai vreau sa scriu inca ceva despre tine. Evident, fac asta fix acum.
Nu mai vreau sa scriu despre tine si sa imi amintesc despre momentele alea, zgarcit de putine. Dar alerg dupa ele, recunosc, pentru ca sunt fabulos de interesante.  
Nu mai vreau, desi stiu ca reactionezi la postarea asta, iti dai seama ce faci si-ti pare rau. Poate. Sau poate e doar inca un motiv de.. joaca?
Nu mai vreau sa-ti gadil simturile, cu sms-uri, doar pentru ca “te ocupi cu scrisul tu...”. 
Nu mai vreau sa-mi tresari in minte cu momentele alea faine, pentru ca se pune praful pe ele si nu-l mai sterge nimeni. 
Nu vreau sa-ti mai gasesc scuze, pentru ce uiti sa faci.

Nu mai vreau sa astept momentul ala cand o sa stam la povesti, cand stelele nu o sa mai cada, cand apa nu o sa mai fiarba, cand o sa te inteleg eu pe tine.



7 iunie 2013

IceeFest: click, like, share & alte nebunii


Ieri mi-am amintit ca am un blog, personal; nu cel de la munca, nu cel de la BdV.

In ultimele luni mi-am cam abandonat micile rasfaturi si eram gata sa scriu ceva despre manifestul artelor urbane de pe la noi. Dar apoi am ajuns la icee fest, ca sa vad ce se mai intampla si pe la conferintele despre era digitala si inovatiile tehnologice.

Trebuie sa recunosc ca speakerii mi-au atras atentia initial. Mda, ce ar putea ei spune in plus?